Deşi destul am scandat, “pace”, să ştii! În corp eu sunt plecat cu lumea către zări,dar înarmat doar cu un suflet în acorduri de chitări; încerc să-mi amintesc marea-n culori.Dar din război? Şi mirosul ei de sare, în praful armei, ce boare să-mi presare pe sub nări.Priveşte prin ochii mei cum se vede sângele duşmanului, curgând uşor printre oraşe asuprite,cum luceşte pe bocanci, cum uscat îmi stă rugina, vina; pe roşul meu, colajul din obraji.
Aici nimeni nu simte, jucării de copii şi clipe disipate în nisipuri şi clepsidre.Un glonţ aici e-un fel de bilet de tren, şi gara e la un pas de moarte,aşteaptă-n umbra oricărei armate; şi de aveam ochii mei de copil acum, mă împuşcam cu neştiintă, înaite să mă plâng.De ce? Aş muri oricând, la cât sânge rece am văzut… Tu, înţelege-mă, privirea mea, e doar un scut.
OZa
