Casa mea-i un cimitir de vise, răsfoiesc sicrie stinse, curajul rânjind minte şoptind un “Taci şi-nghite”! Jelind o javră simte regret ca orice părinte, că-n toţi şade răul ca un partener de-afaceri. Trece valul şi pe margini tinere rămân doar pioni visând regine libere. Ca timpul unei vipere ce-mi gustă încet cuvintele, tu vinde-le şi cumpără-ţi vileag. Ce adevăr valabil într-o carte cu colţi răi, caută inima tare să-i mănânce din bătai,şi-n zarea de sare dulcele pierde teren.Şi-n calea de care am avut grijă mă tem de culoarea ce-am şters să devin,un alt om de serviciu în sanatoriu unui viciu.
Două voci pe umeri uneori nehotărâte, muşcă-ncet lobul urechii, voci de femei şi prost am încredere. Afaceri proaste cu viaţa, mereu ies în pierdere. Restructurări de personal, impersonal îţi spun să ieşi afară din mine. Ne-a făcut placere, gata, că de mâine schimbăm placa. Bagă un director, la marketing probleme, că mă vând pe prea puţin şi ăştia habar n-au de ce. Rece ca o sabie îngropată caut sânge-n artă, rege ca un copil peste un muşuroi ce calcă. Trece timpul Tată! Mă uit peste umăr, văd prin vocea rea că nu las nici o urmă. Da îţi ţin crucea lângă cap, sub o pernă plină de fulgi şi stele, că am alergat îngeri toată viaţa şi am rămas cu pene. Şi penele ăstea nu-i ţin nimănui de foame Tată, când sufletul cere răspunsuri.
OZa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu