Doi ochi

Şi te vede fumoasă, deşi tu nu îl vezi, sub ochii verzi, cum el fuge, iubind, de coasă. De moartea din greşeli, căzut într-o idilă de idei, ce zice: "Poate că ea nu este aşa şi tu sigur te înşeli!". Şi vrei să te ridice.
Şi tot cuminte, cu tine mort în minte, disipat, ea respiră şi simte, cu o fire de fier fierbinte...

El o priveşte, dar ea închide ochii, ascunde o frumuseţe ce se pierde în dulapul ei din piept, printre rochii şi fobii. Şi se feresc ca nişte copilaşi mici şi rănile te dor, când ea gâdilă aerul cu un arătător şi ce degete mici şi ce frumoasă este ea, când zice: "Vino aici!"

Şi el tremura tot doar este om şi desenează cu privirea dezvelită trupul gol, un înger fără aripi, un chip mai palid, spălat de lacrimi şi uscat de ger şi buze ce îl cer, şi devine astfel o plapumă un cer ce nu cere furtună.
Şi ea şopteşte: "Sărută-mă te rog cu ultima minciună". Îmi place să mă minţi.

Şi coapsele de piele şi mătase se şerpuiesc pe un tot alb de bumbac, dar stai! Patul sau nu mai e pat acum, e Rai. Şi moare linistit, "tu nu asta vroiai?" Şi atinge şi strică şi sărută cu frică, şi o schimbă şi o strigă şi o simte ca într-o oglindă. Şi se ridică în dimineţi de-o clipă şi dragostea-i clipeşte.

Căci azi, este cea mai frumoasă fată din lume şi-l iubeste şi o vede tânjind, dar nu o are, şi este totuşi fericit. Şi ce frumos vorbeşte ea, când bea şi-o ceaşcă de cafea şi când cerşeşte un sărut deşi totuşi e târziu. Când te opreşte din drum cerându-şi scuze şi te priveşte lăcrimând cu zâmbetul pe buze şi rămâi mort, şoptindu-ţi la ureche:

"Încă mai vreau să fiu a ta, încă mai pot, încă te vreau, încă te rog!     
Nu mă lasa aşa..."


Sunt o dragoste, o dragoste şi o pacoste, o pacoste şi nu mai pot să plâng
Deci zâmbesc că am doi ochi ce mă privesc, exact aşa cum sunt.

Sunt un înger, un înger, un demon, un demon dar fără aripi, oricum mai stai
Căci nu zbor, cad uşor, că am doi ochi ce mor şi nu-mi ajung în Rai.

OZa