Eu şi fata de la 5 ne jucăm de-a împinselea, e o senzaţie caldă şi proaspătă ca sângele, ca atunci când tai pe burtă jucăria şi ai tendinţa bolnavă de a gusta din ea.
Aşa gusta şi ea din palma mea când mă taie, somnul. E ceva drăgălaş, dar fără curajul unui criminal. o inocenţă bătută în cuie, ca o mărturie ascunsă de cuvinte. Că nouă, nouă ne e ruşine să vorbim despre iertare, de greşelile sexului frumos, este un preţ prea mare şi lumea e un fel de închisoare. Îmi zice mereu că femeile din jurul meu sunt gratii serioase de fier, graţie şi infern, inflaţie şi efemer, un social ilustrat printr-o mână frumoasă de femeie ce-şi suflecă uşor mâneca, unghii roşii lungi şi un ieftin inel de logodnă. Pocnesc din degete, trezeşte-te!
"Tu ştiai că sunt de prea multe ori mai multe femei în lume decât bărbaţi", zise bruneta mea de la 5 odată la o ţigară pe balcon. I-am răspuns că ma voi mulţumi doar cu una, că nu-mi pasă, de mine. Şi m-am uitat în sus la ea cum îşi muşca pumnul de nervi. Ea m-a luat de mână, m-a tras în sus şi mă muşca de gât toată noaptea, aşa face când nu o vreau şi joc tare, din nimicuri. mă muşca, de gât, dar vampirul din ea a murit când s-a mutat în blocul asta. E toată o alarmă falsă.
Uneori, cu nervii întinşi bine, ca nişte corzi electrice, ne uităm, de tot, la cer. Ridicăm mâinile şi timpul şi vedem, mici puncte de lumină, le spunem pistruii lui Uranus, purici în irisul lumii, după ultima antenă tăiată. Îmi povesteşte adesea despre aripi lungi ce i se topesc uşor pe cerul gurii atunci când iubitul ei îi sărută genunchii, vise uşor transparente în care pisează plăcerea nopţilor disproporţionate. Despre monştrii începuturilor şi primii lor paşi pe lume. Despre cei cu un singur ochi şi inima pătrata, despre abisul din centrul pământului unde latră câinii de smoală ai lui Dumnezeu.şi îşi trage nasul şi respiră repede de parcă ne-am grăbi undeva.
Odată mi-a povestit cum ea, dacă îşi muşcă colţul pernei tare şi îşi aşează mâna între coapse, poate auzi cum respiră pământul, cum golul dintre lucruri capătă formă şi cum ea şi-o pierde în valuri lucioase de aluminiu fierbinte şi îmi gâfâia dulcele amar al seducţiei când povestea, zicea că simte cum se goleşte de cosmos prin pântecele ei firave, aur şi sânge în venele ei supraaglomerate. Că se simţea pierdută ca spuma mării peste nisipuri de mohair bolnav, excitată, captivă într-o stare purpurie, ţinându-şi respiraţia apăsată împotriva climaxului cu gust vişiniu aprins şi acru.
S-a întors spre mine mi-a spus "Habar n-ai cum e vecine, senzaţia aia, e mai sus de stele. nu mai există nimic, nimic în lume la fel." i-am privit ochii lucioşi şi i-am dat înapoi pastila.
"Da, te-nţeleg bruneto, dar am nevoie de mine lucid, toţi au nevoie de mine lucid." a tras din ţigară apusul şi a stins-o în cartonul de smoală, a suflat de parcă era ultimul fum, privind praful gri de tutun ce încet se transformă într-o pată neagră plutitoare, îmi spuse: "Niciodată nu vi cu mine acolo, nu-ţi înteleg dragostea pentru mizeria asta de lume, eşti patetic." şi "patetic" sună aşa frumos din gura ei.
"Există locuri mai importante de plimbat" i-am zis. M-am dezbrăcat, şi am coborât încet în pieptul ei.
E aşa sălbatică şi dezarmată cu gâfâitul ei decalat, plin de ecou şi mişcări biciuite.Îmi place că nu oboseşte niciodată,o putem ţine aşa ani de zile.
OZa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu