Încă o poveste... (2)

'Ce-a fost în mintea ta când ai scris asta?'


O zi şi-o noapte, ploape de plumb, ace ca gene,plapuma scut...desculţă, desene, despică perdele!Soare cu dinţi, oraş cu colţi şi colţuri, alene.Cu lenea-n ligamente şi cornee, crapă perdele.Aer metalic, vânt timid, agită gândul ei cumplit,că tot ce vede cu ochii cacealma, e doar iluzie şi aluzie că lumea a murit şi naşte alta... 


Maria plânge şi nimeni nu-i aduce o batistă curată sau un paracetamol.Merge-n bucătărie târând plapuma ca o bucată grea de carne, pune apa la fiert, face cafea, ochii plini de sare. Deschide frigiderul, doldora de sticle goale, borcane, pastile şi supozitoare, nici urmă de mâncare. Stomacul priveşte în gol, "cafea şi portocale, un mic dejun de campion", zice Maria căutând o cană. "Nimic nu se compară cu o ţigară şi o cafea pe burta goală"şi nu găsea o ceaşcă-n toată casa, aşa că luă o halbă,turnă cafeaua caldă şi porni spre cadă.

În paşi de felină, zice "am nevoie de un duş rece"şi mai sorbea din cofeină. Apa curată, baia mică şi Maria se dezbracă într-o clipă.E arma albă, ochii de ambra în oglinda ei murdară.Gura calmă, muşca buze, fruntea-n pamă, parcă-şi cere scuze.

Calcă-n bătaia duşului, geamul deschis, oraşu-ntins, culoarea tuşului,şuviţe ude, frisoane, bătăi în tâmple ca pansoane cu fluturi în stomac topiţi şi inima în dinţi...Maria mă întreabă iar:"Ce-a fost în capul tău când ai scris asta?"

Eu te-am uitat pe drumuri, fire roşii ca macii,când mi-am pierdut puterea de a te vedea cu alţii.Te simt şi azi pierdută de mână cu toţi rataţii,goală pe la balcoane, boală, urdori, dor şi sare, că dacă-i bine tre să doară."Şi dacă doare dai mai tare, nu?;Încă mai fac gesturi simple, ştii?" 
Dau cu paru' şi cert, când bate vântul-ncet,îi pun geaca pe umeri şi o privesc neglijent.Bag ceai dupa ceai , şi vorbesc despre tot!

Şi simt cum timpul se pierde."Şti că şi timpul mai pierde? "Şi simt că totu-i la loc.

Şi mai bag un ceai şi mă trezesc obosit,parcă n-am gust, n-am foame! 
Îmbrac femei cu patu-n care ele devin nimic şi scriu prost ca un Procust de fiecare,o mie de poveşti despre ratare şi tu esti ultima încercare.
Asta-i sinceritatea care a strigat Lupul,haita mea de gânduri lihnite ce muşcă vântul!"Viaţa-i frumoasă fără tine şi cu asta basta, Spune-mi tu femei care se bucură când aud asta."
O tu, fată cuminte cu mii de feţe frumoase.Doar tu ma ţii minte, doar tu-mi ziceai "minte", doar tu plângeai mii de lacrimi,sfidai arta că plângeai ca nimeni alta, te opreai ca nimeni alta şi spuneai ca nimeni alta doar nimicuri.
"Mi-e dor de tine, şi tu-mi spui că n-am de cine?"
"N-ai de cine! " 
Casa ta avea mirosul ei de lume complicată,duşuri reci şi duşumeaua caldă şi mă plimbam ca o pisică pe burlane,mărunt, debusolat, cu somnul slab şi mă gândeam cum pleacă unii şi nu privesc în urmă.
Ţi-am gustat varul pielii, mi-am sărutat lumea pe gură,te-am pus în ochii mei şi te-am ţinut de mână,nemărginitele cărări, călai ce duc la tine.Patetic ca o poezie scrisă-n tren,te-am dezvelit şi ţi-am şoptit spre sânii goi:"Marie, asta e ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război."
Azi, şti ce face somnul tău? scuipă pastile, umple burţile cu monştrii,tomberoanele cu foştii....Şi nu-ţi pare rău de tine. 

Unde te-ai pierdut Maria? 

OZa